Proiectul nostru se adresează tuturor copiilor / adolescentilor care doresc sa-si dezvolte abilitatile de viată.
Cheia succesului in viata nu o reprezinta doar idei originale si un bagaj considerabil de cunoştinţe, ci si cunoasterea / recunoasterea si gestionarea eficienta a emoţiilor şi sentimentelor, precum si dezvoltarea de relatii bune cu ceilalti.Toate acestea tin de Inteligenta emotională care ne ajuta sa construim relaţii bune cu ceilalţi sau să ne croim drumul spre o carieră profesională de succes.
Persoanele care dispun de capacităţi emoţionale bine dezvoltate, au mai multe şanse să se bucure de succes, să fie mulţumie în viaţă, pentru că ajung să, îşi stăpânească bine emotiile şi inteleg si respecta emotiile, sentimentele celor alături de care trăiesc.. De ce este util să ne dezvoltăm inteligenta emotională? Simplu, pentru că ne asigură reuşita, atât în plan personal, cât şi în [[#|cel]] profesional. Un înalt grad de autocunoaştere ne ajută să ne dăm seama cum ne ajută sau ne stingheresc emotiile sau sentimentele, pe noi însine, pe cei din jur. Inteligenţa emoţională nu ne ajută doar să ne cunoastem, să ne întelegem pe noi însine, ci ne oferă posibilitatea să ne punem în valoare întregul potential: aptitudinile, capacitatile intelectuale, creativitatea.
Acest proiect este recomandat si elevilor cu părinţi plecati în străinătate sau care sunt din Republica Moldova si studiază în România pentru că îi ajută să-si dezvolte capacitatea de a faţă cât mai bine situaţiei cu care se confruntă, în condiţiile creşterii resurselor lor adaptative.
Activitati ”face to face”
1. Alcătuirea bazei de date; Selectarea grupului ţintă 2. Prezentarea generală a proiectului “Mă descurc singur?!”; organizarea grupurilor de lucru pentru atelierele activităţilor proiectului 3. Activitate de intercunoaştere - “Eu sunt…tu eşti…” 4. Activitate de autocunoaştere şi autoapreciere obiectivă a personalităţii - „Mă evaluez negativ, mă evaluez pozitiv” 5. Activitate de identificare a scalei de valori personale - “Ce este important pentru mine?” 6.Activitate de înţelegere şi acceptare a propriilor emoţii - “Cum mă simt?!” 7. Activitate de dezvoltare personală, prin consolidarea unei imagini de sine realiste şi a unei stime de sine pozitive - „Ajută-te să fii fericit” 8. Activitate de evaluare a proiectului - “La final…voi putea să mă descurc singur?!” Materiale utilizate in cadrul acestui proiect pentru realizarea activitătilor:
carti1.jpg
carti1.jpg
Eva Bócsa Rareș Munteanu - Consiliere şi orientare în carieră - Ghid pentru studenţi şi absolvenţi; Marinela –Elena Gulei, Adela Serea – Orientarea si consilierea in carieră_ Iasi, Editura Spiru Haret, 2011; Elena Salomia, Marcela Marcinschi – Ghidul carierei mele - lucrare publicată în cadrul Programului „Vreau o carieră!” al Centrului Educaţia 2000+ (Bucureşti); „Ghid pentru cariera mea“ este realizat în cadrul proiectului "Perspective profesionale pentru tinerii minori aflati în dificultate din jude]ul Iasi", finantat de OIM Bucuresti prin componenta Irregular Migration and Trafficking in Unaccompanied Minors, finantat\ de Ministerul Afacerilor Externe al Italiei; http://consiliere.mmssf.ro/; Mari-Elena Belciu, Daniela Demenenco, Simina Hint,... – Metode si instrumente pentru dezvoltarea abilitatilor de viata la clasa / Pitesti : Paralela 45, 201;Psihoteste_coordonator Adina ChelceaInteligente multiple: Peter Kline si Bernhard Saunders
Colegiul National ”Mihai Eminescu” Buzău
Blogul Cabinetului Scolar de Asistentă Psihopedagogică http://cariera-mea.blogspot.com
Bun venit în rândul celor care doresc să participe la
Proiectul „Pasaport pentru succes ...”
Flash_Anunt Proiect dezv personala.pdf
Proiectul nostru se adresează tuturor copiilor / adolescentilor care doresc sa-si dezvolte abilitatile de viată.
Cheia succesului in viata nu o reprezinta doar idei originale si un bagaj considerabil de cunoştinţe, ci si cunoasterea / recunoasterea si gestionarea eficienta a emoţiilor şi sentimentelor, precum si dezvoltarea de relatii bune cu ceilalti.Toate acestea tin de Inteligenta emotională care ne ajuta sa construim relaţii bune cu ceilalţi sau să ne croim drumul spre o carieră profesională de succes.
Persoanele care dispun de capacităţi emoţionale bine dezvoltate, au mai multe şanse să se bucure de succes, să fie mulţumie în viaţă, pentru că ajung să, îşi stăpânească bine emotiile şi inteleg si respecta emotiile, sentimentele celor alături de care trăiesc..
De ce este util să ne dezvoltăm inteligenta emotională? Simplu, pentru că ne asigură reuşita, atât în plan personal, cât şi în [[#|cel]] profesional. Un înalt grad de autocunoaştere ne ajută să ne dăm seama cum ne ajută sau ne stingheresc emotiile sau sentimentele, pe noi însine, pe cei din jur. Inteligenţa emoţională nu ne ajută doar să ne cunoastem, să ne întelegem pe noi însine, ci ne oferă posibilitatea să ne punem în valoare întregul potential: aptitudinile, capacitatile intelectuale, creativitatea.
Acest proiect este recomandat si elevilor cu părinţi plecati în străinătate sau care sunt din Republica Moldova si studiază în România pentru că îi ajută să-si dezvolte capacitatea de a faţă cât mai bine situaţiei cu care se confruntă, în condiţiile creşterii resurselor lor adaptative.
Activitati ”face to face”
1. Alcătuirea bazei de date; Selectarea grupului ţintă
2. Prezentarea generală a proiectului “Mă descurc singur?!”; organizarea grupurilor de lucru pentru atelierele activităţilor proiectului
3. Activitate de intercunoaştere - “Eu sunt…tu eşti…”
4. Activitate de autocunoaştere şi autoapreciere obiectivă a personalităţii - „Mă evaluez negativ, mă evaluez pozitiv”
5. Activitate de identificare a scalei de valori personale - “Ce este important pentru mine?”
6.Activitate de înţelegere şi acceptare a propriilor emoţii - “Cum mă simt?!”
7. Activitate de dezvoltare personală, prin consolidarea unei imagini de sine realiste şi a unei stime de sine pozitive - „Ajută-te să fii fericit”
8. Activitate de evaluare a proiectului - “La final…voi putea să mă descurc singur?!”
Materiale utilizate in cadrul acestui proiect pentru realizarea activitătilor:
Chestionar _ Stiluri de învăţare, fise de lucru _ Consiliere si orientare - ghid pentru educatie pentru carieră: Gabriela Lemeni, Anca Tarău, -cariera@psychology.ro
http://www.cheiasuccesului.ro/